Salata verde – ingredientul secret în curele de slăbire

6

Începutul de primăvară anunţă trecerea la o alimentaţie cât mai bogată în fructe şi legume, dar şi trecerea la un program de mişcare. Iar unul dintre cele mai bune alimente care te ajută să îţi încarci organismul cu multă energia este salata verde.

Salata verde este un aliment bogat în minerale importante pentru sănătatea sângelui: îl curăţă şi îl ajută să circule corect şi rapid. Şi pentru că are un conţinut ridicat de luteină, betacaroten, vitamina C, vitamina K, calciu, acid folic şi fier, salata verde previne şi formarea cheagurilor de sânge. Salata verde mai conţine şi alţi nutrienţi precum vitamina A, vitamina B6, licopen, potasiu şi zeaxantină.

Salata verde are foarte puţine calorii (90% reprezintă apă). Cu toate acestea, este consistentă şi săţioasă. Tocmai de aceea este indicată în curele de slăbire, pentru menţinerea greutăţii sub control. Și pentru că are un conţinut mare de apă, salata verde ajută și la hidratarea organismului.

salata-verde

Salată verde cu ceapă, conopidă, porumb, măsline și ton

BENEFICII

  • Previne instalarea mai multor boli: cataractă, infarct sau cancer, datorită conţinutului ridicat de betacaroten, un antioxidant puternic, care luptă împotriva bolilor
  • Reglează tranzitul intestinal şi tratează constipaţia
  • Tratează indigestiile
  • Întăreşte sistemul imunitar
  • Reduce obezitatea
  • Regenerează ţesuturile

ALTE BENEFICI

  • Tratează anemia

Pentru că este o sursă esenţială de fier, salata verde este un adevărat tonic pentru persoanele diagnosticate cu anemie. Specialiştii afirmă că absorbţia fierului din salata verde este mult mai mare decât cea din suplimentele care conţin fier. În plus, salata verde ar trebui să se găsească în meniul fiecărei viitoare mămici pentru că are în compoziţie acid folic, substanţă care previne instalarea anemiei în timpul sarcinii.

  • Menține tânăr şi sănătos sistemul osos

Salata verde, consumată cu regularitate, creşte masa osoasă şi previne instalarea osteoporozei. În plus, s-a dovedit ştiinţific că salata verde poate ameliora insomnia şi chiar tratează durerile de cap şi migrenele.

  • Îmbunătăţeşte viaţa sexuală

Consumul regulat de salată verde tratează diverse dereglări sexuale, stimulează fertilitatea şi producţia de spermă. Este benefică şi pentru bărbaţii care suferă de diverse disfuncţii erectile.

CUM ALEGEM SALATA VERDE

Cea mai bună salată verde este cea închisă la culoare (verde inchis). Reţineţi că salata foarte creață şi mică este de regulă mai veche şi mai puţin aromată decât una mare. Şi dacă vă place să consumaţi salată verde încercaţi şi sucul de salată verde. Sper să vă placă la gust.