Noul trend în materie de beauty – ojele vegan

2

Cu siguranţă aţi auzit până acum de stilul de viaţă vegan (dieta strict vegetariană), însă ştiaţi că au fost lansate şi produse cosmetice naturale cum ar fi ojele vegan? Şi pentru că ne place să fim la curent cu tot ce e nou în materie de beauty, de acum puteţi găsi oje vegan pe bioaddict.ro la un preţ foarte bun, de doar 17 lei. Sunt oje produse în Franţa, de Avril şi o să fiţi fascinate de gama diversificată de culori.

Despre ojele vegan

Ojele vegan sunt lacuri de unghii naturale, foarte rezistente şi care pot fi aplicate cu uşurinţă chiar şi pentru manichiura franţuzească. O să vă placă sigur, mai ales dacă vă spun că lacul se usucă în mai puţin de un minut, iar oja se păstrează intactă pe unghii timp de 7-8 zile chiar dacă spălaţi vase sau faceţi de mâncare. Sunt oje care nu atacă unghia, nu îi schimbă culoarea și nu o deshidratează. Noi spunem că ojele vegan sunt cu adevărat o bună investiţie.

Nuanţe care vă fac cu ochiul

Pe bioaddict.ro găsiţi oje vegan de la Avril pentru toate gusturile. De la lacuri incolore, la nuanţe de bleu azur, burgundy, roşu-portocaliu, chocolate, coral, white, french roşe, violet, roz bonbon, turcoaz sau ultraviolet.

În total, 23 de nuanţe vă aşteaptă să le testaţi!

ojele vegan

ojele vegan

Ce trebuie să mai ştiţi despre ojele vegan:

–          Nu lasă dungi inestetice

–          Culoarea este intensă

–          Pot fi folosite în siguranţă de viitoarele mămici

–          Nu conţin formaldehide, toluen, xylene, ftalaţi, camphor sau parabeni

Voi ştiţi ce conţin lacurile de unghii clasice? Veţi rămâne uimite:

Probabil vă întrebaţi ce substanţe nocive conţin lacurile de unghii. Să le luăm pe fiecare în parte.

  • Formaldehida este o substanţă folosită în oje, rimeluri, săpunuri şi creme anti-imbatranire ca dezinfectant şi conservant. Ce trebuie să reţineţi este că această substanţă este cancerigenă. Folosită în compoziţia lacurilor de unghii, substanţa poate provoca iritaţii sau reacţii alergice.
  • Ftalaţii sunt substanţe pe care le regăsim în parfumuri, lacuri de unghii, tratamente pentru unghii, rujuri, glossuri, farduri de pleoape şi de obraz, demachiante sau fixative. Ftalaţii sunt utilizaţi pentru a mări puterea de penetrare a produselor în piele şi pentru a creşte rezistenta stratului de ojă aplicat. Însă produc reacţii adverse grave: cresc infertilitatea masculină şi duc la dezvoltarea anormală a organelor sexuale masculine în timpul vieţii uterine a fătului.
  • Toluenul este folosit ca solvent în multe produse, inclusiv în lacurile de unghii. Toluenul permite ca lacul de unghii să se aplice uniform pe unghie.  Posibile efecte adverse: eczeme, tulburări cardiovasculare, somnolenţa, pierderea cunoştinţei, senzaţie de arsură la nivelul globilor oculari, manifestări hematologice sau afecţiuni ale sistemului nervos.
  • Xylene este o hidrocarbură aromatică folosită ca solvent în multe produse, inclusiv în lacurile de unghii. Posibile efecte adverse: iritaţii, disconfort gastrointestinal, dureri de cap şi chiar avort.

ojele vegan

ojele vegan

Încearcă uleiul de ricin împotriva căderii părului!

1

Uleiul de ricin este folosit de secole în scopuri terapeutice, datorită proprietăţilor sale antioxidante şi antiinflamatorii. Se consideră că cele mai multe dintre beneficiile uleiului de ricin provin ca urmare a concentraţiei sale de acizi graşi nesaturaţi. Şi tocmai de aceea uleiul de ricin a devenit atât de popular şi este folosit la scară largă în realizarea de produse cosmetice faciale și capilare, săpunuri şi uleiuri de masaj.

Deşi uleiul de ricin tratează şi problemele pielii (tăieri, arsuri minore, coşuri, eczeme), el este cunoscut pentru beneficiile pe care le are asupra părului nostru (previne căderea părului şi accelerează creşterea părului). Eu sunt fan ulei de ricin pentru că e un tratament sigur, ieftin şi eficient pentru părul meu. Îl folosesc ori de câte ori sunt stresată sau sunt la dietă şi începe să îmi cadă părul sau să se deshidrateze.

Iată care sunt principalele beneficii ale uleiului de ricin pentru părul nostru:

  • Îngroaşă fiul de păr
  • Previne deterioarea părului
  • Este un bun tratament în cazul părului uscat care se deshidratează ușor şi îşi pierde luciul natural şi frumos
  • Îi redă părului strălucirea
  • Descâlcește firele de păr
  • Curăță foarte bine scalpul (este un bun remediu şi împotriva mătreţii)
  • Previne despicarea firelor de păr
  • Accelerează creşterea părului

Cum se aplică uleiul de ricin?

Se aplică uleiul de ricin la rădăcina părului şi pe scalp apoi se masează uşor cu vârful degetelor. Mare grijă însă: nu aplicaţi ulei de ricin în exces pentru că vă va foarte greu să îl îndepărtaţi ulterior. După ce aţi aplicaţi uleiul de ricin, acoperiți capul cu o punguţă sau cu o bonetă din plastic și cu un prosop.

Se lasă să își facă efectul timp de 20 de minute de la aplicare. Apoi părul se spală foarte bine cu şampon până când eliminați uleiul de ricin. Procedura trebuie făcută în fiecare săptămână timp de 2-3 luni.

Mască pe bază de ulei de ricin

O altă variantă ar fi să apelați la o mască pentru păr.

Aveţi nevoie de un albuş de ou, 3 linguri de zeamă de lămâie şi o lingură de ulei de ricin. Masca se aplică pe părul umezit şi apoi se masează scalpul timp de 5 minute. La final, masca se întinde pe întreaga lungime a părului. Acoperă-ţi capul cu un prosop şi menţine-l timp de cel puţin jumătate de oră după care şamponează părul de cel puţin două ori pentru a îndepărta orice urmă de ulei.
Această mască face minuni mai ales în cazul persoanelor care folosesc constant ondulatoare, placi de întins părului sau produse de fixare a coafurii.

Ce este important pentru un păr frumos

  • Pentru ca părul vostru să fie mereu sănătos, să îşi păstreze culoarea şi luciul natural şi pentru a fi cât mai puternic trebuie să aveţi mare grijă de stilul vostru de viaţă.
  • E important să faceţi mişcare. Câte 20 de minute în fiecare zi.
  • Să beţi lichide care să vă hidrateze organismul şi care să vă ofere energia de care aveţi nevoie pentru a începe o nouă zi cu brio. Consumați în jur de 2,5 litri de lichide pe zi şi depăşiţi această cantitate în cazul în care mergeţi la sală sau este foarte cald afară.
  • Mâncaţi multe fructe şi legume. Adăugaţi în meniul vostru şi cereale, lactate şi proteine care să vă întărească organismul.
  • Aveţi grijă şi de somnul de frumuseţe, dar şi de momentele scurte de relaxare. E bine să dormiţi în fiecare zi în jur de 7-8 ore. Iar după ce vă întoarceţi de la serviciu e bine să vă odihniţi măcar jumătate de oră. În acest fel, îi veţi oferi corpului vostru momentul de linişte de care are nevoie pentru a-şi încărca bateriile. În acelaşi timp, o pauză de la agitaţia zilnică vă va motiva şi psihic. Veţi fi mult mai relaxate şi optimiste.

Hidratarea organismului după expunerea la soare

0

După expunerea la soare nu doar pielea noastră cere o atenţie deosebită, ci şi organismul nostru. Tocmai de aceea este bine să ştim cum trebuie să acţionăm, ce trebuie să consumăm și cât trebuie să ne odihnim după o sesiune de bronz.

Medicii ne recomandă să facem plajă în intervalele orare 7.00 – 11.00 şi 16.00 – 19.30 pentru e evita expunerea la razele puternice ale soarelui care atacă pielea, o irită şi o pătează. Tot specialiştii ne spun că pentru a avea un organism sănătos şi mereu energic trebuie să ţinem cont de următorii. Iată care sunt ei:

  1. Faceţi un duş cu apă călduţă pentru a vă răcori corpul (atât înainte, cât și după expunerea la soare). În acest fel, nivelul de căldură din organism se normalizează şi este pregătit pentru a primi alimente şi lichide.
  2. Consumaţi cel puţin 2,5 – 3 litri de lichide pe zi. Obişnuiţi-vă să beţi cât mai multă apă şi ceaiuri (în special ceai verde). Evitaţi consumul de băuturi carbogazoase, cafea şi tutun.
  3. Consumaţi foarte mult pepene roşu. Pe lângă faptul că vă va ţine de sete, este şi un aliment săţios şi bun pentru reglarea tranzitului intestinal.
  4. Chiar dacă este vară şi temperaturile sunt ridicate, nu uitaţi să consumaţi supe sau borşuri. Tocmai pentru că vă confruntaţi cu temperaturi caniculare organismul vostru are nevoie de lichide, calde sau reci, pentru a nu se deshidrata.
  5. Construiți un meniu pe bază de fructe (mere, struguri, piersici, pepene, avocado şi mango) şi legume (roşii, castraveți, ardei) pentru a vă hrăni organismul cu multe vitamine şi minerale.
  6. Evitaţi consumul de alimente bogate în grăsimi. Încercaţi să înlocuiţi cartofii prăjiţi cu cei făcuţi la cuptor sau fierți, friptura de pui sau de porc cu un grătar delicios şi sosurile cu o salată proaspătă.
  7. Nu vă obişnuiţi organismul cu cantităţi mari de ciocolată, bomboane sau biscuiți dulci. În sezonul cald, cantităţile de dulciuri consumate, mai ales în rândul femeilor, cresc văzând cu ochii. E bine să consumaţi zilnic 2-3 pătrațele de ciocolată neagră, care nu se va pune sub nicio formă pe abdomen. O cantitate de dulciuri mai mare însă vă va îngreuna stomacul şi vă va face să obosiţi mai repede.
  8. Rezervaţi-vă o pauză binemeritată. După ce veniţi de la plajă e bine să staţi în pat cel puţin 30 de minute, iar dacă vă place să dormiţi la prânz atunci vă veţi relaxa organismul ca la carte.
  9. Consumaţi lactate şi cereale. E bine ca dimineaţa, înainte de va expune pielea la soare, să beţi jumătate de căniță de lapte.
  10. Nu vă lăsaţi păcăliţi de temperaturile caniculare care vă împing să consumaţi lichide foarte reci. Nu numai că aceste lichide pot da naştere unor viroze respiratorii urâte, dar consumul de alimente foarte reci reprezintă un şoc pengtru organism. Şoc care se traduce prin crampe, dureri musculare sau dureri de cap.

După ce aveţi grijă să vă hidrataţi organismul nu uitați nici de piele. Despre cum trebuie să ne protejăm după expunerea la soare şi la ce trucuri trebuie să apelăm v-am vorbit aici.

Arhivă



Hit Counter provided by technology reviews