Sfaturi pentru vară: lichide şi fructe pentru sănătatea ta

1

Pe toată durata sezonului cald, hidratarea corespunzătoare a organismului este esenţială pentru sănătatea noastră. Tocmai de aceea, pe timpul verii este recomandat să consumăm lichide de fiecare dată când simţim că ni s-au uscat buzele. Doctorii ne recomandă să consumăm în timpul anului în jur de 2,5 litri pe lichide pe zi. Pe timpul verii însă puteţi depăşi acest prag fără nicio problemă.

Ştiţi că nu este recomandat să consumăm pe timpul verii apă în variantă simplă?

E foarte important ca pe timp de caniculă să bem lichide cu săruri minerale. Aşa că optaţi pentru apă minerală sau pentru apa cu lămâie. Atenţie însă: lămâia nu trebuie consumată într-o cantitate mare pentru că poate provoca probleme stomacale. De asemenea, nu este recomandată urmarea unei diete pe bază de lămâie pentru că este posibil ca mucoasa gastrică să fie afectată.

 Nu uitaţi nici de ceaiuri, care vă vor răcori şi energiza. Sunt foarte bune ceaiurile de mentă şi fructe.

Ce trebuie să evităm pe timpul verii

Evitaţi pe cât de mult posibil să consumaţi băuturi alcoolice sau cafea. Vara avem parte de transpiraţie în exces, organismul pierde o cantitate de apă cu săruri, iar cafeaua este diuretică. “Nu este suficient că pierdem lichide pe cale cutanată, mai pierdem şi pe cale urinară. Alcoolul are acelaşi efect. Nu este recomandat să bem cafea, dar nici alcool pentru că ne deshidratăm şi mai mult. Alimentaţia noastră din această perioadă trebuie să conţină multe legume şi fructe pentru că ele au o cantitate crescută de apă”, explică doctorul Maria Niţescu.

Evitaţi consumul de grăsimi şi mâncărurile sărate pe timpul verii. Lipidele asigură producerea de căldură, iar durata digestiei va fi mult mai mare prin consumul acestor produse.

lichide

Un meniul delicios pentru o zi de vară

Ce este recomandat pe timpul verii

Se recomandă să optăm pentru mese scurte, 5-6 la număr. Consumaţi cu încredere fructe şi legume, sucuri naturale (de fructe sau sucuri de roşii cu lămâie, sucuri de morcovi) şi consumaţi multe salate. Includeţi în dieta voastră de zi cu zi caisele şi merele care vă vor ajuta să vă îmbunătățiți digestia, dar să aveţi şi o piele mult mai frumoasă, datorită numeroaselor vitamine pe care le conţin.

Consumaţi cereale, fructe uscate, iaurturi şi brânzeturi pentru a vă menţine în formă şi pentru a nu vă simţi corpul greoi sau balonat.

Ce trebuie să reţineţi este că pe timpul verii aveţi nevoie de multe vitamine. Luaţi-vă acest necesar de vitamine din alimente precum: coacăze, struguri, pepene galben, lămâie sau pătrunjel.

Importanța lichidelor în cazul femeilor însărcinate

Pe toată durata sezonului cald, consumul de lichide este absolut esenţial pentru sănătatea viitoarelor mămici şi a copilului. Consumul de apă luptă împotriva reţinerii de apă şi a extremităţilor umflate şi oferă protecţie împotriva infecţiilor urinare. În plus, dacă nu vă potoliți setea, riscaţi să provocaţi contracţii uterine ce pot duce la o naştere prematură.