Tapioca – alimentul delicios care nu trebuie să lipsească din nicio dietă

2

Tapioca nu este un aliment popular în România însă în alte colţuri ale lumii este folosit la scară largă în alimentaţie. Este un aliment extraordinar de hrănitor atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

Tapioca se obţine din partea fibroasă a rădăcinii de casava, o plantă care creşte în Brazilia şi care poate atinge dimensiuni de până la 3 m înălţime. Rădăcina plantei este ramificată şi bogată, în procesul de producţie fiind procesată şi transformată în făină, boabe sau fulgi de tapioca.

100 gr tapioca conţin:

  • 351 calorii
  • 0 proteine
  • 0,2 gr lipide
  • 85, 4 glucide
  • vitamine: A, B1, B2 şi C

Tapioca arată ca făina obişnuită, uşor mai închisă la culoare şi se foloseşte pentru prepararea budincilor, a prăjiturilor, deserturilor şi piftiilor. La fel de gustoasă este şi dacă o adăugaţi în compoziţia supelor şi a sosurilor.

Tapioca – beneficii pentru organism

  • uşor de digerat
  • are calităţi antiseptice, cicatrizante şi dezinfectante
  • îmbunătăţeşte tranzitul intestinal
  • este recomandat consumul de tapioca în cazurile de gastrită hiperacidă, colită sau ulcer gastrointestinal.

FOARTE IMPORTANT

Tapioca nu conţine gluten. Cu alte cuvinte este un aliment de bază în nutriţia celor care suferă de enteropatie glutenică (boala celiacă). De asemenea, este bine tolerată de copii, bătrâni şi convalescenţi.

Cum se prepară

Tapioca este adesea adăugată pentru îngroşare la supe şi sosuri, pentru că are mai multă putere de îngroşare şi este mai puţin costisitoare decât făina şi alţi agenţi de îngroşare. Tapioca poate fi adăugată la produsele din carne cum ar fi burgerii sau aripile de pui, ca un liant şi ingredient stabilizator. Spre deosebire de amidonul de porumb, tapioca poate rezista la un ciclu dezgheţ – îngheţ, fără a pierde structura sa gelatinoasă. Tapioca trebuie udată şi apoi fiartă împreună cu un lichid pentru a forma un gel şi se adaugă alimentelor înainte de preparare.

 Unde o găsiţi

La noi, tapioca este vândută mai ales sub formă de pulberi. O puteţi găsi în Iaşi la magazinul Via Naturalia de pe esplanada din spatele Halei Centrale sau o puteţi cumpăra de pe acest site (250 g la 14 lei). Tot aici puteţi găsi şi alţi aditivi alimentari (drojdie de bere, bicarbonat de sodiu alimentar, gluten, drojdie de melasă, amidon de porumb, târâţe de ovăz ).