Tratament anticelulitic cu zaţ de cafea

0

Tratament anticelulitic cu zaţ de cafeaUn corp frumos, fără pic de celulită. Clar, asta este una dintre dorințele noastre. Și pe bună dreptate. Corpul este o carte de vizită a feminității și frumuseții noastre. Și cum scăpam de celulită? Mult sport, masaj, creme și tratamente inedite. Ce spuneţi, însă, dacă apelați la simplul zaţ de cafea? Un tratament arhicunoscut, sănătos și mult mai ieftin.

  Cum luptă zaţul de cafea împotriva celulitei?

 În primul rând, zaţul are efect de scrub. El înlătură celulele moarte ale pielii, netezeşte şi catifelează zonele afectate.

 În al doilea rând, zaţul de cafea îi conferă pielii un efect de strălucire și însănătoteşte pielea (vor dispărea, treptat, chiar şi micile pete cauzate de expunerea la soare, dar şi zonele predispuse la acnee uşoară).

Cum prepar tratamentul?

 Ca să începeți tratamentul aveţi nevoie de o jumătate de cană de zaţ de cafea peste care să adăugaţi două linguri de ulei de măsline. După ce aţi amestecat pasta trebuie să o întindeţi în strat mediu pe zonele afectate de celulită. Apoi, trebuie să împachetaţi zonele pe care aţi pus amestecul şi să vă relaxaţi timp de 15 minute. La final, îndepărtaţi zaţul de cafea cu apă călduță. Este indicat să nu folosiţi săpun sau gel de duş pentru a nu vă irita pielea, însă pentru mai multă hidratare puteţi apela la un masaj cu ulei de măsline.

 Pentru a-și face efectul, tratamentul cu zaţ de cafea trebuie repetat de două ori pe lună, timp de 4 luni. Veți descoperi și voi că este un exfoliant genial. Veți avea o piele mult mai fină și, evident, fără celulită. Nu uitaţi: sportul, însoțit de dietă (NU una draconică), vă va ajuta să vedeți mai repede rezultatele.

 Va pregătesc și câteva măști pentru ten și păr..tot pe bază de zaţ de cafea :).