Uleiul de măsline: beneficii pentru corp

0

Uleiul de măsline, în special cel extra virgin, are proprietăţi nutritive esenţiale pentru menţinerea sănătoasă a organismului.  Uleiul de măsline reprezintă o sursă bogată de grăsimi monosaturate şi este un ingredient esenţial atunci când vorbim de dietele mediteraneene. De asemenea, măslinele sunt bogate în sodiu şi tocmai de aceea nu veți mai simți nevoia să adăugați sare în mâncare.

Uleiul de măsline este un suc natural care păstrează gustul, aroma, vitaminele şi proprietăţile curative ale măslinelor. Totodată, acesta este singurul ulei vegetal care poate fi consumat neprocesat – proaspăt presat din măsline. În plus, uleiul de măsline are un conţinut ridicat de antioxidanţi. Acești antioxidanți previn apariţia bolilor de inimă, scad nivelul colesterolului rău şi cresc nivelul colesterolului bun. Conţinutul ridicat de antioxidanţi încetineşte şi îmbătrânirea prematură a pielii, dar previne şi apariţia cancerului de piele.

Uleiul de măsline previne apariţia bolilor gastrice, cum ar fi ulcerul gastroduodenal sau gastrita, şi, în acelaşi timp, previne apariţia calculilor biliari întrucât stimulează secreţia bilei şi a hormonilor pancreatici.

Pentru că măslinele sunt bogate în acid linoleic, un ingredient recomandat în special mamelor care alăptează, uleiul de măsline trebuie să se regăsească în meniul fiecărei mămici. Nu numai că ţine departe bolile de piele şi permite dezvoltarea armonioasă a corpului, dar protejează organismul şi împotriva cancerului mamar.

Tipuri de ulei de măsline

  1. Uleiul de măsline pur: este un tip de ulei de calitate inferioară, pe care îl găsiţi la un preţ mic şi care a fost rafinat şi filtrat chimic pentru a neutraliza gustul puternic.
  2. Uleiul de măsline virgin: este un produs care nu conţine aditivi alimentari chimici. Cuvântul “virgin” înseamnă că a fost mai puţin procesat şi rafinat în timpul prelucrării.
  3. Uleiul de măsline extra virgin: este uleiul de cea mia bună calitate, cu o aromă deosebită şi o aciditate echilibrată. Este obţinut prin prima presare a măslinelor.
  4. Uleiul de măsline presat la rece: când uleiul de măsline este presat a doua oară se foloseşte apă călduţă şi aburi pentru a se extrage şi ultima picătură de ulei, iar căldura din timpul presării secunde captează inclusiv aroma delicată a măslinelor.

Uleiul de măsline – beneficii pentru corp

  • Protejează celulelele pielii şi fereşte corpul de radiaţii
  • Îmbunătăţeşte vederea şi consolidează retina
  • Datorită conţinutului bogat de vitamina A, uleiul de măsline previne cancerul intestinal, stomacal, de prostată şi cancerul pulmonar
  • Întăreşte sistemul osos ( + menţine sănătoasă dantura)

ȚINE DEPARTE DIABETUL ZAHARAT

Uleiul de măsline previne şi instalarea diabetului zaharat. Asta pentru ca uleiul de măsline conţine o cantitate ridicată de grăsimi monosaturate, spre deosebire de alte uleiuri, care ajută la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge. De asemenea, acest tip de ulei este o sursă importantă de vanadiu, un mineral mai puţin cunoscut, care contribuie la stabilizarea glicemiei.

VĂ AJUTĂ SĂ SLĂBIȚI

Uleiul de măsline ține greutatea sub control. Unii acizi graşi din compoziţia uleiului de măsline reduc cu eficacitate pofta de mâncare. În plus, uleiul de măsline stimulează arderea mult mai rapidă a caloriilor.

În consecinţă, persoanele care doresc să scadă în greutate şi să îşi menţină sănătatea organismului trebuie să introducă în alimentaţie uleiul de măsline.

REMEDIU PENTRU TRATAREA ASTMULUI ȘI A ARTRITEI

Iar dacă suferiţi de astm sau artritră, trebuie să ştiţi că uleiul de măsline este un bun antiinflamator şi o sursă esenţială de grăsimi monosaturate care ameliorează inflamaţiile organismului.

VĂ ASIGURĂ UN SOMN LINIȘTIT/ COMBATE SFORĂITUL

!!!! Şi încă ceva foarte interesant: ştiaţi că o linguriţă de ulei de măsline consumată seara, înainte de culcare, ajută la umezirea muşchilor gâtului şi în acest fel preveniţi sforăitul. Aceeaşi linguriţă de ulei de măsline ameliorează şi eventualele alergii provocate de mucegai, praf şi polen, alergii concretizate în mâncărime în zona gâtului.