Am ales să trăiesc!

0

Ca femeie care se gândește la o familie am decis să am mai multă grijă de mine și de sănătatea mea. Am încercat să mănânc cât mai sănătos, să fac sport, să citesc mai mult și să învăț că a merge la medic trebuie să fie o constantă și nicidecum o obligație sau o ultimă speranță. Am ales să fac teste amănunțite și cu regularitate tocmai pentru a mă putea bucura de cei dragi. Nu vreau să știu că aș fi putut să previn și nu am făcut-o. Mai ales că noi femeile ezităm de multe ori să mergem la medicul ginecolog. Apelăm la el doar în momentul în care vrem să rămânem însărcinate sau când deja copilul este pe drum.

Suntem prea ocupate să facem un simplu control, un test Papanicolau sau o ecografie. Suntem pe fugă și de cele mai multe ori fuga ne îmbolnăvește. Mi-aș dori să mergem cu încredere la medic, fără jenă, rețineri și amânări. Să mergem cu mama sau cu cea mai bună prietenă. Să ne bucurăm de fiecare moment și să fim sănătoase. Pentru noi, pentru cel alături de care ne așternem visurile, pentru puiul pe care îl vom iubi o viață întreagă.

Campanie cancer de col uterin

Tocmai de aceea, am ales să susțin Campania împotriva cancerului de col uterin inițiată de Centrul Medical Medis Iași. Când am aflat că 6 femei mor zilnic în România din cauza cancerului de col uterin mi-am spus că eu nu pot să fiu una dintre le. Nu trebuie. Nu voi permite. Voi merge în continuare la medic, voi fi atentă la o orice schimbare a organismului meu și voi lupta indiferent ce se va întâmpla.

Așa vreau să faci și tu! Ca să te poți bucura de sufletele dragi din familie care te vor aproape, veselă și optimistă. Mergi în luna mai la Medis și ai grijă de sănătatea ta. Nu lăsa cancerul de col uterin să îți schimbe viața!