Îngrijirea părului uscat

15

Îngrijirea părului uscat Sezonul rece are un impact direct asupra părului, mai ales dacă acesta este deja uscat și deshidratat. De fapt, în lunile de toamnă și de iarnă e bine ca îngrijirea părului uscat să se facă cu multă atenție, apelând atât la produse cosmetice specifice, cât și la protejarea lui prin gesturi simple și aparent banale.

Ce trebuie să știm despre îngrijirea părului uscat

Dacă ai părul uscat atunci trebuie să te ferești cât mai mult de contactul direct cu soarele, vântul, temperaturile scăzute, apa din pişcine, de spălări frecvente și de coafări excesive. E bine să ne protejăm părul cu o mască la pişcină/mare și cu o căciulă atunci când ieșim din casă pentru a nu-i degrada și mai mult vârfurile. 

ALIMENTAȚIE

Consumă alimente bogate în omega 3 și acizi grași, cum ar fi peștele, semințele de in, floricele de porumb și nucile.

SOMNUL

Ai grijă pe ce fel de perne dormi: folosește perne din satin sau mătase, care sunt blânde cu pielea și părul tău. Nu alege materiale din bumbac sau materiale sintetice, care agăță firul de păr și care au tendința de a absorbi umezeala și uleiurile din păr, ducând, automat, la uscarea acestuia.

USCARE/ COAFARE/ TUNS

Îngrijirea părului uscat depinde în mod direct de cum îl uscăm, coafăm și tundem. Dacă ai părul uscat, optează pentru uscarea lui pe cale naturală, fără a apela la uscătoare de păr. Iar dacă obișnuiești să folosești ondulatorul sau placa de păr atunci folosește-le păstrând temperatura la cea mai joasă treaptă.

  • Apelează cu încredere la bureți sau bigudiuri din material de plastic pentru ondularea părului. Și nu uita: vizitează regulat un salon de cosmetică pentru a-ți tunde vârfurile, cel puțin o dată la 7 săptămâni.
  • Când folosești șampoane, balsamuri, geluri sau loțiuni pe păr, uită-te după cele special create pentru păr uscat, cu un factor de hidratare mai ridicat.

Atenție: în cazul în care suferi de păr uscat atunci nu trebuie să-l speli mai mult de două ori pe săptămână. Șamponarea curăţă părul, dar îl lipsește totodată de uleiurile de care are nevoie pentru a fi sănătos. Când şamponezi, acordă o atenție deosebită rădăcinilor și scalpului, evitând frecarea agresivă de-a lungul părului și a vârfurilor.

  • Utilizează întotdeauna un șampon ușor și cremos special conceput pentru părul uscat. Folosește șampoane care au un ph redus. Și nu uita că în sezonul rece nu trebuie să sari peste folosirea balsamului de păr. În lunile de iarnă, lasă balsamul să acționeze timp de cel puțin 3 minute, și doar 1-2 minute în lunile de vară.

 

RECOMANDARE COSMETICE BIO

Fiecare dintre noi trebuie să-și găsească produsul potrivit. Al meu este un șampon cremă pentru păr uscat bio de la Douce Nature pe care îl puteţi găsi aici. Din aceeași gamă am folosit și șamponul anti-mătreață despre care v-am povestit mai multe aici.

Îngrijirea părului uscat

Şampon cremă pentru păr uscat bio de la Douce Nature

 

Despre șampon

Este un șampon pe bază de unt de shea, iar pentru cele care nu știu uleiul de argan și untul de shea sunt ingredientele indicate pentru hidratarea părului care și-a pierdut din strălucire și vitalitate.

Mai conține și extract de rozmarin (are un parfum foarte delicat și feminin), oțet (care îi conferă strălucire și înlătură mătreață), quinoa, viață de vie roșie, un agent de curățare pe bază de cocos, palmier și floarea soarelui (aceste ingrediente catifelează firul de păr).

Cum se aplică

Se agită conținutul şamponului, se aplică pe părul ud și se lasă să acționeze timp de 3-4 minute.

 Voi ce produse folosiți pentru îngrijirea părului uscat/ gras? 

sursa foto: www.shesols.com