Alimente care ne întăresc sistemul imunitar la început de toamnă

2

Venirea toamnei este un semn bun că trebuie să ne diversificăm meniul şi să ne protejăm origanismul de răceli cu ajutorul unor alimente delicioase.

Să vedem ce alimente ne oferă vitalitate şi o stare de sănătate foarte bună.

LEGUMELE

  • Cartofii dulci

Cartofii dulci conţin carbohidraţi în combinaţii complexe, fibre şi vitamina A. Tocmai această vitamină asigură regenerarea pielii, mai ales după perioada de vară când soarele a agresat epiderma.

  • Fasolea albă

Fasolea albă este un aliment pe care nu trebuie să îl neglijaţi în primele două luni de toamnă. Mai ales că fasolea este bogată în fier şi proteine. În plus, consumul de fasole albă reglează tranzitul intestinal şi protejează stomacul.

  • Varza

Deşi varza este de multe ori uitată, este unul dintre cele mai bune alimente pe care le poţi consuma crude. Conţine potasiu, vitamina C, K şi A, calciu, beta-caroten şi luteină. Datorită faptului că este bogată în vitamina K, ajută şi la reducerea cearcănelor şi a vânătăilor.

  • Broccoli 

Un aliment cu adevărat sănătos: conţine o sursă importantă de antioxidanţi, vitamina C şi potasiu. Broccoli este cunoscut pentru proprietăţile sale anti-cancer la care se adaugă capacitatea de prevenire a osteoartritei. Broccoli conţin acid folic, beta-caroten şi calciu ceea ce fac din această legumă o binefacere care vine la pachet împreună cu luna septembrie. Indicat este să consumi zilnic în jur de 100-200 de grame de broccoli fiert la aburi sau preparat la cuptor.

  • Sfecla 

Este unul dintre cele mai bune alimente de toamnă, întrucât conţine antoxidanți, calciu şi potasiu. În plus, sfecla are proprietăţi antiinflamatorii extrem de puternice, astfel că sucul de sfeclă reduce presiunea sanguină, riscul bolilor de inimă şi infarctului. În plus, în cazul bărbaţilor, îmbunătăţeşte performanţele sexuale.

  • Ţelina

Ţelina revigorează organismul şi asigură funcţionarea sistemului digestiv. Se consumă rădăcina dată prin razătoare şi preparată cu maioneză, singură sau combinată cu mere ori morcovi. Dar se consumă şi partea verde, crudă sau opărită, făcută salata cu alte ingrediente: roşii, morcovi, sos alb, hrean. În plus, ştiaţi că ţelina contribuie la menţinerea siluetei?

FRUCTELE

  • Strugurii

Strugurii sunt fructele lunii septembrie. Nu conţin foarte multe calorii şi sunt o sursă bogată de vitamina C şi K. În plus, hidratează şi aduc zaharuri cu ardere lentă. Pielița boabelor de strugure roşu conţine resveratrol, un imens beneficiu pentru sănătate mai ales prin capacitatea de a reduce simptomele alergice.

  • Merele

Conţin quercitină şi polifenoli, care ajută la prevenirea bolii Alzheimer. Doctorii mai folosesc aceste elemente şi pentru tratarea diabetului, a cataractei şi a gutei.

  • Rodiile

Rodiile sunt o sursă incredibilă de antioxidanţi, ajutând la combaterea radicalilor liberi. Ajută la menţinerea apei din organism şi la echilibrarea acidităţii. În plus, susţin sistemul imunitar.

  • Afinele 

Afinele se găsesc în păduri până toamna târziu. Aceste fructe sunt bogate în antioxidanţi şi pregătesc oganismul pentru sezonul rece. Conţin importante cantităţi de tanin, pectine, mirtilină, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic).

Apa florală de mușețel – remedii pentru tenul sensibil şi uscat

9

Persoanele care au tenul sensibil şi uscat sunt într-o permanentă căutare de remedii naturiste, tratamente cosmetice bio sau produse profesionale care să le scape de senzaţia de piele încorsetată, mereu rănită şi niciodată pregătită pentru un make-up de senzaţie.

Tenul sensibil şi uscat necesită o mai mare atenţie decât toate celelalte tipuri de ten, oricât de problematice ar părea ele.

De ce? Pentru că o piele uscată înseamnă că este expusă într-un mod brutal intemperiilor, schimbărilor pe care le facem în trusa noastră cu produse cosmetice sau în alimentaţia de zi cu zi.

Care sunt pașii

Pentru a scăpa de tenul sensibil şi uscat trebuie să consumăm, în primul rând, minimum doi litri de lichide pe zi. Cât mai multe fructe (în special mere, afine şi mango) şi legume. Includeţi în meniul vostru cantităţi moderate, dar regulate, de peşte, dar şi seminţele şi nucile.

Apoi trecem la curăţarea trusei de make-up. Dacă aveţi tenul sensibil şi uscat, în trusa voastră de cosmetice trebuie să găsiţi doar produse specifice pielii voastre atât pentru îngrijire şi curăţare, cât şi pentru hidratare şi tonifiere.

RECOMANDARE COSMETICE BIO

Vă povesteam ca tenul meu este unul uscat şi sensibil şi tocmai de aceea am apelat în urmă cu câteva luni şi la o apă florală bio de portocal de la Ladrome, cunoscută pentru proprietăţile sale calmante şi emoliente, care regenerează pielea. Recent am descoperit o altă apă florală, tot bio, numai că de această dată este de muşeţel.

Remedii pentru tenul sensibil şi uscat

Apă florală bio de muşeţel de la Ladrome pentru tenul uscat și sensibil

 

Este o loţiune tonică100% naturală, pe care o găsiți pe acest site și care poate fi folosită doar de persoanele cu tenul sensibil şi uscat și care:

  • împiedică iritarea şi crăparea pielii
  • previne apariţia prematură a ridurilor, în special a celor din jurul ochilor
  • atenuează cearcănele
  • calmează senzația de ochi umflaţi şi obosiţi.

Cum o folosesc

  • Îmi spăl foarte bine tenul cu săpun sau gel exfoliant şi apoi cu ajutorul unor discuri demachiante îmi masez tenul.
  • Puteţi aplica apa florală bio de muşeţel de la Ladrome şi pe gât, dar şi pe decolteu si puteţi adăuga câteva picături din această loţiune şi în cremele voastre, de zi sau de noapte, şi chiar în demachiant, pentru o mai bună şi rapidă regenerare a celulelor moarte.
  • Apa florală bio de muşeţel poate fi folosită şi pentru hidratarea şi însănătoşirea părului. Asta numai în cazul în care părul vostru este blond. Adăugaţi câteva picături din loţiunea tonică în apa pe care o veţi folosi pentru clătirea părului, dupa ce în prealabil l-aţi spălat şi clătit foarte bine, de 2-3 ori.

Voi ce produse folosiţi pentru îngrijirea tenului?

sursa foto: www.beautyhouse.ro

Ceaiuri care ne protejează în sezonul rece

7

Primul lucru pe care îl fac când dă ninsoarea şi gerul este să mă asigur că am în casă, la serviciu şi în casele celor pe care îi vizitez des (ar trebui să iau în considerare să-i chem şi eu în vizită) tot soiul de ceaiuri care mă ajută să trec cu bine de sezonul rece.

Şi ca să nu mă plictisesc de aceeaşi aromă, respect în fiecare an o listă cu ceaiuri bune în sezonul rece care mă scăpă de răceli şi care îmi întăresc sistemul imunitar.

Începem cu preferatele mele

Ceaiuri care ne protejează în sezonul rece

Ceai de fructe Secretul Lui Moş Crăciun

Ceaiuri cu vitamine

Sunt ceaiurile de fructe care nu numai că sunt bogate în vitamine, dar îmi dau şi un plus de energie, mai ales dacă le beau imediat după micul-dejun, undeva în jurul orei 7.00, când ajung la serviciu. Îmi plac la nebunie ceaiurile de fructe de pădure, măceşe, zmeură, afine sau portocal.

Și recent am dat peste un ceai cu o denumire care vă va atrage atenţia: Ceai de fructe Secretul Lui Moş Crăciun (îl vedeți în imaginea alăturată). Pe lângă faptul că are o denumire jucăuşă, e genul de ceai foarte fin, plăcut la gust, foarte aromat şi energizant. Este produs în Austria, îl găsiţi aici, iar pe lista ingredientelor găsim: bucăţele de măr, măceşe, pere, gutuie, scorţişoară, hibiscus, bucăţele de portocală, cuişoare şi aroma naturală de vanilie cu extract de bourbon.

Ceaiuri cu efect antiviral

Dacă aţi răcit şi vreți să scăpaţi de pastile, încercaţi să consumaţi cu regularitate (2 ceşcuţe pe zi) ceai de tei, salvie (foarte bun pentru tratarea amigdalitei), soc, muşeţel, cimbrișor sau lămâi. Aceste ceaiuri, recomandate în sezonul, rece reduc febra şi transpiraţia excesivă.

La fel de bun este şi ceaiul de mentă care linişteşte tusă acută.

Din borcănelele voastre cu ceaiuri care ne fortifică organismul în sezonul rece nu trebuie să lipsească nici celebrul ceai verde. Ceaiul verde conţine numeroşi polifenoli, care îi conferă proprietăţi antioxidante puternice. Datorită acestui lucru, ceaiul verde are efecte protectoare împotriva bolilor cauzate de temperaturile scăzute. Mai mult decât atât, ceaiul verde este bine să-l consumaţi atunci când treceţi printr-o perioadă cu mult stres şi stări de anxietate.

Care sunt ceaiurile voastre preferate?

Arhivă



Hit Counter provided by technology reviews