Mască anti – îmbătrânire cu struguri

0

E toamnă şi e păcat să nu ne bucurăm de belşugul acestui anotimp. Roadele toamnei pot fi folosite cu succes şi în tratamentele cosmetice. Și de ce să nu apelăm la o mască facială anti – îmbătrânire cu struguri.

Cu siguranţă aţi auzit de proprietăţile miraculoase ale strugurilor în tratatarea fenomenelor de îmbătrânire ale pielii. Aceste proprietăţi miraculoase se datorează conţinutului a două substanţe: polifenoli şi resveratrol.

  • Polifenolii sunt antioxidanţi foarte puternici care ajută în lupta contra radicalilor liberi responsabili de îmbătrânirea cutanată.
  • Resveratrol, pe lângă faptul că este un puternic antioxidant, are şi o puternică capacitate de refacere celulară. Se găseşte de obicei în fructele închise la culoare: coaja şi seminţele de struguri roşii, afine, mure, merişor.

Un motiv numai bun pentru ca toamna să profitați de struguri proaspeţi şi să vă oferiți un veritabil tratament anti – îmbătrânire.

Iată şi reţeta:

  1. Scoateţi sâmburii de la un ciorchine potrivit de struguri negri sau roşii
  2. Zdrobiţi seminţele cât mai fin (puteţi folosi un mojar sau o râşniţă)
  3. Într-un bol amestecaţi pulpa de la struguri cu pudră de seminţe
  4. Adăugaţi jumătate de linguriţă de ulei de luminiţa de seară sau ulei de argan şi amestecaţi bine

Se aplică masca pe fața bine curăţată în prealabil. Se lăsă pe faţă 30 minute după care se îndepărtează cu delicateţe. Pentru o curăţare finală folosiţi o dischetă îmbibată cu apă de trandafiri.

 

Un ultim sfat: dacă folosiţi struguri bio (cultivaţi fără pesticide şi fără a fi stropiţi) puteţi pune bobițele întregi (cu tot cu coajă) într-un mixer sau blender şi obţineţi mai uşor masca. Dacă nu sunteţi siguri de provenienţa strugurilor trebuie în mod obligatoriu să îndepărtaţi coaja.

Voi la ce tratamente faciale apelați acasă?