Masca facială cu argila galbenă – tratamentul minune pentru tenul mixt

0

Fiecare femeie este în căutarea unui tratament facial cât mai eficient şi rapid. Şi tocmai pentru că ne dorim un ten frumos şi sănătos suntem dispuse să încercăm tratamente care mai de care mai sofisticate. Dar aţi încercat unul pe bază de argila galbenă special pentru tenul mixt? Dacă nu, acum e timpul! Mai ales că nu trebuie să rataţi promoţia de pe Bioaddict. Sună bine o argilă galbenă pudră la doar 17 lei, nu? Este un produs cosmetic bio produs de Argiletz.

Eu sunt fan argile şi mi se par cele mai eficiente tratamente care întreţin tenul şi îl curăţă în profunzime. Apropo, ştiaţi că există peste 10 tipuri de argile, câte una pentru fiecare tip de ten şi afecţiune a pielii?

DE CE ARGILA GALBENĂ

Vă recomand argila galbenă pentru că este un excelent exfoliant atât pentru tenul mixt, cât şi pentru cel gras. Este recomandată şi în cazul tenului obosit, întrucât are efect de regenerare a celulelor moarte şi de refacere a pielii deshidratate şi marcate de stres şi oboseală. Vindecă iritaţiile, rănile şi tăieturile minore, usucă coşurile şi împiedică apariţia lor şi previne apariţia ridurilor

Argila galbenă conţine numeroase minerale, printre care calciu, potasiu, siliciu, fier, fapt care-i permite să cureţe toxinele din sânge.

CUM SE PREPARĂ O MASCĂ 

Iată şi câteva reţete pentru masca ta perfectă cu argila galbenă. Toate sunt foarte uşor de făcut.

  • Se ia o lingură de argilă, una de amidon şi se amestecă cu o jumătate de căniță de lapte. Se amestecă conţinutul timp de 2 minute, după care pasta se aplică pe fața spălată. Masca îşi va face efectul în 15 minute. La final, spălaţi tenul cu apă călduţă şi masaţi-l cu buricele degetelor în sensul acelor de ceasornic.

 

  • Cea de a doua propunere este la fel de uşor de pus în practică. Aveţi nevoie de o lingură de argila galbenă peste care să adăugați 2 linguri de piure de legume (castraveţi, morcov sau chiar vinete). Peste această compoziţie se adaugă jumătate de căniță de lapte, după care se aplică pe ten.

 

  • Una dintre măştile mele preferate este însă aceasta. Aveţi nevoie tot de o lingură de argila galbenă. Adăugaţi câteva picături de ulei de argan sau ulei de jojoba până când creaţi o pastă. Dacă nu aveţi la îndemână un ulei …ce spuneţi de o apă florală de lavandă sau de hamamelis? Efectul este garantat. O astfel de mască se aplică pe tenul curat şi se lasă să îşi facă efectul tot timp de 15 minute. La final, după clătire, este bine să vă hidrataţi tenul cu o cremă care are în compoziţie ulei de argan sau unt de shea.

Și nu uitați: nu se folosesc instrumente de metal. Se folosește doar sticlă și ceramică.

 

Ce spuneți, dragilor? O mască cu argilă galbenă chiar poate fi tratamentul nostru la sfârșit de săptămână. 

Hidratarea organismului după expunerea la soare

0

După expunerea la soare nu doar pielea noastră cere o atenţie deosebită, ci şi organismul nostru. Tocmai de aceea este bine să ştim cum trebuie să acţionăm, ce trebuie să consumăm și cât trebuie să ne odihnim după o sesiune de bronz.

Medicii ne recomandă să facem plajă în intervalele orare 7.00 – 11.00 şi 16.00 – 19.30 pentru e evita expunerea la razele puternice ale soarelui care atacă pielea, o irită şi o pătează. Tot specialiştii ne spun că pentru a avea un organism sănătos şi mereu energic trebuie să ţinem cont de următorii. Iată care sunt ei:

  1. Faceţi un duş cu apă călduţă pentru a vă răcori corpul (atât înainte, cât și după expunerea la soare). În acest fel, nivelul de căldură din organism se normalizează şi este pregătit pentru a primi alimente şi lichide.
  2. Consumaţi cel puţin 2,5 – 3 litri de lichide pe zi. Obişnuiţi-vă să beţi cât mai multă apă şi ceaiuri (în special ceai verde). Evitaţi consumul de băuturi carbogazoase, cafea şi tutun.
  3. Consumaţi foarte mult pepene roşu. Pe lângă faptul că vă va ţine de sete, este şi un aliment săţios şi bun pentru reglarea tranzitului intestinal.
  4. Chiar dacă este vară şi temperaturile sunt ridicate, nu uitaţi să consumaţi supe sau borşuri. Tocmai pentru că vă confruntaţi cu temperaturi caniculare organismul vostru are nevoie de lichide, calde sau reci, pentru a nu se deshidrata.
  5. Construiți un meniu pe bază de fructe (mere, struguri, piersici, pepene, avocado şi mango) şi legume (roşii, castraveți, ardei) pentru a vă hrăni organismul cu multe vitamine şi minerale.
  6. Evitaţi consumul de alimente bogate în grăsimi. Încercaţi să înlocuiţi cartofii prăjiţi cu cei făcuţi la cuptor sau fierți, friptura de pui sau de porc cu un grătar delicios şi sosurile cu o salată proaspătă.
  7. Nu vă obişnuiţi organismul cu cantităţi mari de ciocolată, bomboane sau biscuiți dulci. În sezonul cald, cantităţile de dulciuri consumate, mai ales în rândul femeilor, cresc văzând cu ochii. E bine să consumaţi zilnic 2-3 pătrațele de ciocolată neagră, care nu se va pune sub nicio formă pe abdomen. O cantitate de dulciuri mai mare însă vă va îngreuna stomacul şi vă va face să obosiţi mai repede.
  8. Rezervaţi-vă o pauză binemeritată. După ce veniţi de la plajă e bine să staţi în pat cel puţin 30 de minute, iar dacă vă place să dormiţi la prânz atunci vă veţi relaxa organismul ca la carte.
  9. Consumaţi lactate şi cereale. E bine ca dimineaţa, înainte de va expune pielea la soare, să beţi jumătate de căniță de lapte.
  10. Nu vă lăsaţi păcăliţi de temperaturile caniculare care vă împing să consumaţi lichide foarte reci. Nu numai că aceste lichide pot da naştere unor viroze respiratorii urâte, dar consumul de alimente foarte reci reprezintă un şoc pengtru organism. Şoc care se traduce prin crampe, dureri musculare sau dureri de cap.

După ce aveţi grijă să vă hidrataţi organismul nu uitați nici de piele. Despre cum trebuie să ne protejăm după expunerea la soare şi la ce trucuri trebuie să apelăm v-am vorbit aici.

De ce este bine să consumăm cereale integrale

0

Prea puţini dintre noi apelăm la o dietă pe bază de cereale integrale. Şi când spunem dietă nu ne referim la cure de slăbire, ci la un regim de viaţă sănătos pe care să-l respectăm zi de zi. Cerealele integrale sunt elementul esențial care ajută la funcţionarea corectă şi frumoasă a organismului întrucât sunt bogate în fibre, vitamine și minerale.

Şi cerealele rafinate şi cele integrale aduc beneficii oganismului nostru, însă cele integrale conţin mai puţine calorii şi acţionează mult mai repede asupra afecţiunilor organismului.

Beneficii cereale integrale

  • Scad colesterolul rău şi ajută digestia
  • Previn constipaţia
  • Prelungesc senzaţia de saţietate şi sunt excelente de consumat atunci când sunteţi la cure de slăbire
  • Menţin sistemul nervos sănătos (cerealele integrale conțin numeroase vitamine din complexul B – riboflavină, niacină şi acid folic – substanțe care sunt necesare pentru menținerea unui sistem nervos sănătos)
  • Vă feresc de probleme gastro-intestinale şi de alte probleme de ordin digestiv, cauzate, în principal, de o alimentaţie nesănătoasă
  • Reduc riscul apariţiei bolilor de inimă

Nu trebuie să uitaţi că:

– vitaminele din compoziţia cerealelor integrale, precum vitamina B, dar şi conţinutul ridicat de fier, magneziu şi seleniu ajută corpul să elibereze energia acumulată de proteine, grăsimi şi carbohidraţi, ajută organismul să formeze celulele roşii (recomandate femeilor gravide în primul trimestru de sarcină) şi ajută la oxigenarea sângelui. În special, persoanele care au deficienţă de fier trebuie să consume cereale integrale.

Tot acest complex de vitamine, minerale şi fibre ajută la menţinerea sănătăţii sistemului imunitar.

Ce cantitate de cereale integrale trebuie să consumăm

Valoarea zilnică recomandată de cereale integrale pentru femei este de aproximativ 180 grame și aproximativ 200 grame pentru bărbați. Iar dacă sunteţi la cură, 85 de grame de cereale integrale sunt suficiente pentru doamnele şi domnişoarele care vor să se menţină în formă.

Cum le consumăm

Consumul de cereale integrale este recomandat zilnic, iar pentru a nu interveni monotonia în alimentaţia voastră şi pentru a nu renunţa rapid la ele consumați-le cu lapte sau iaurt la micul-dejun, adăugându-le în salatele de fructe sau apelaţi la o cremă delicioasă de măr ras peste care să presaraţi cerealele voastre preferate.

Iar aici am găsit pentru voi  o gamă variată de cereale integrale bio, de foarte bună calitate și la preturi mici.

Arhivă



Hit Counter provided by technology reviews