Uleiul de cactus oriental – lupta pentru un trai mai bun

0

Nu stiu cati dintre voi ati auzit despre uleiul de cactus oriental sau despre proprietatile lui anti-imbatranire. E un produs cosmetic bio extraordinar si foarte rafinat. Insa astazi nu vreau sa va povestesc despre cat de mult ne ajuta sa ne mentinem frumoase, ci despre cum se produce acest ulei. Pentru ca povestea din spatale  procesului de productie reprezinta, de fapt, o lupta pentru supravietuire.

In centrul povestii de succes sta o cooperativa, Opuntia Trade Maroc, creata in 2006 la inițiativa lui Rachida, fost analist financiar, care a dorit să se întoarcă acasă la părinții săi si sa le ofere sansa la o viata decenta femeilor berbere.

Aceasta cooperativa a fost creata nu doar cu scopul de a produce uleiul de cactus oriental, ci si din dorinta de a le integra pe femei. Acestea au acum un loc doar al lor unde se pot intalni si socializa, unde isi pot povesti problemele lor de zi cu zi. Si mai mult decat atat, cooperativa le ofera femeilor posibilitatea, unica posibilitate, de altfel, sa castige un salariu decent si corect.

Cum se obtine uleiul de cactus oriental?

Uleiul este obtinut prin presarea la rece a semintelor de cactus Opuntia Ficus Indica printr-un proces realizat manual, ce implica o munca uriasa si o cantitate foarte mare de seminte si fructe de cactus.

Deoarece procedeul este foarte lent si e greu de conservat uleiul acesta se produce numai la cerere.

Terre d’Oc a creat un parteneriat cu aceasta cooperativa si pe langa comertul echitabil a finantat si o mica casa de sanatate pentru aceste femei berbere. Astfel minunatul ulei ajunge pur, cu maximum de ingrediente, in produsele Terre d’Oc, acum si pe bioaddict.ro.

Plantatie de cactus oriental

Plantatie de cactus oriental

Culesul fructelor de cactus oriental

Culesul fructelor de cactus oriental

Recolta de cactus oriental

Recolta de cactus oriental

Semintele de cactus oriental

Semintele de cactus oriental

Va suna cumva cunoscuta povestea asta?

Daca nu, va spun ca in Tidzi, langa Essaouira, adica in inima plantațiilor de argan, exista un grup de femei berbere care au creat AJDIG – o cooperativa feminină care are ca scop sa dezvolte si sa optimizeze productia de ulei de argan. Zi de zi munca acelor femei este de fapt o lupta pentru un trai mai bun, pentru alfabetizare dar si pentru mentinerea unui patrimoniu inestimabil: arganul.

Vedeti cum se leaga povestile?

—————-

Uleiul de cactus oriental

  • Cu o puritate de 100% , uleiul actioneaza asemeni unui veritabil ser de tinerete: atenueaza ridurile, netezeste conturul ochilor si tonifica pielea.
  • Datorita concentratiei de vitamina E si acizi grasi nesaturati, din care peste 68% acid linoleic, uleiul are un puternic efect anti-oxidant, reface stratul hidrolipidic, asigura un efect de lifting intens, stimuleaza formarea ceramidelor.
  • Este o bariera naturala impotriva radicalilor liberi, responsabili de imbatranirea pielii. Utilizat periodic, mentine pielea elastica, ferma si catifelata, ii asigura nutritia naturala si luminozitatea.

 

 

Trucuri pentru o piele frumoasă pe timp de vară

2

Sezonul cald anunţă nu numai planuri de vacanţă, ci şi pregătirea pentru un corp sănătos şi pentru o piele frumoasă şi strălucitoare. Iar pentru a ne menţine în formă şi pentru a avea o piele frumoasă nu trebuie neapărat să recurgem la cure drastice. Putem apela la câteva hint-uri simple şi de efect care să ne redea încrederea în forţele proprii.

Iată cum putem avea o piele frumoasă în sezonul cald

  • Consumaţi cât mai multe ceaiuri

Poate vă vine greu să credeţi că ceaiurile vă menţin în formă pe timpul verii mai ales atunci când aveţi nevoie să vă răcoriţi cu băuturi reci, însă ceaiurile sunt bogate în antioxidanţi. În plus, ceaiurile ţin la distanţă radicalii liberi. Iar pentru un plus de aromă, dar şi pentru a vă întări sistemul imunitar adăugaţi câteva picături de lămâie. Vitamina C ajută la întreţinerea unei pieli catifelate. Şi încă ceva: consumaţi în jur de 2,5 – 3 litri de lichide pe zi. Evitaţi sucurile acidulate şi cafeaua.

  • Nu uitaţi de vitamine

Deşi vara aveţi la dispoziţie o gamă variată şi delicioasă de fructe nu uitaţi că organismul vostru trebuie ajutat şi cu multivitamine. Importante sunt în special vitaminele C, A şi B, acestea ajutând la construcţia colagenului.

  • Mare atenţie la apă

Pe timpul verii, renunţaţi la duşurile foarte fierbinţi care usucă pielea. Apa trebuie să fie călduţă, iar duşurile nu ar trebui să fie mai lungi de 10 minute tocmai pentru a nu deshidrata pielea.

  • Somnul e foarte important

Lipsa somnului poate creşte numărul hormonilor de stres, care poate încetini producţia de colagen din piele. Atunci când pielea noastră se opreşte din a produce colagen îşi pierde elasticitatea şi începe să arate obosită şi căzută. Aşa că faceţi tot posibilul să dormiţi măcar 7 ore pe noapte!

  • Faceţi sport

Obişnuiţi-vă să faceţi mişcare cel puţin 15 minute în fiecare zi. Mergeţi la alergat, cu bicicleta, cu rolele sau chiar la sală. Optaţi pentru programe de fitness sau aerobic, pentru înnot sau tenis – sporturi care vă vor solicita corpul. Efortul depus se va traduce prin transpiraţie ceea ce duce la eliminarea de toxine. Rezultatul este o piele frumoasă, curată şi strălucitoare.

  • Hidrataţi-vă pielea

Pe timpul verii e important să nu renunţăm la hidratare pentru a preveni uscarea prematură a pielii. Alegeţi creme şi loţiuni de corp pe bază de unt de shea, ulei de argan sau aloe vera. Aceste ingrediente înmoaie pielea, o catifelează şi o hidratează în profunzime.

  • Nu uitaţi nici de produsele cu protecţie solară

Razele arzătoare ale soarelui sunt extrem de puternice şi performante, aşa că ar fi bine să beneficiem de protecţie solară în fiecare zi. Atunci când cumpăraţi un produs cu protecţie solară, alegeţi un SPF de cel puţin 30, dacă aveţi pielea deschisă la culoare.

  • Exfoliati-vă pielea

Este important ca pe toată durata verii să îndepărtaţi, prin exfoliere, celulele moarte care fac pielea să aibă un aspect tern şi aspru. Prin exfoliere, eliminaţi aceste celule şi veţi permite pielii să fie mai strălucitoare şi mai sănătoasă. Exfolierea, de asemenea, permite celulelor pielii să se regenereze mai repede, ceea ce înseamnă o piele frumoasă şi încetinirea procesului de îmbătrânire.

O nutriție sănătoasă la început de toamnă!

0

S-au terminat toate concediile (şi cele planificate şi cele întârziate), se duc treptat şi ţinutele de vară care ne-au pus în evidenţă corpul bronzat şi parcă se duce şi dorinţa de a face cât mai mult sport. Dar nu trebuie să ne pierdem din energie. Şi pentru că nutriţia este importantă în această perioadă, mi-am făcut o listă cu produse alimentare pe care este bine să le consum.

Le voi scrie cu liniuţă ca să mă asigur că le-am trecut pe toate şi poate aşa vă va fi şi vouă mai uşor să vă alegeţi alimentetele preferate :

–          Nuci

–          Ulei de măsline

–          Cereale integrale

–          Cât mai multe legume (în special morcovi)

–          Seminţe de in/dovleac

–          Porumb

–          Ouă

–          Produse lactate

–          Pește (preferatul meu)

–          Şi….ficăţei (de preferat ficăţeii de pasăre)

 Ştiu că poate părea dificil să le includeţi pe toate în meniul vostru, dar introducerea lor trebuie făcută treptat şi apoi o să vedeţi cât de bine se completează. Şi nici nu ar avea cum altfel. Din moment ce toate alimentele pe care le-am trecut mai sus sunt bogate fie în vitaminele B şi C, fie în A şi D, nutriţia noastră este ţinută sub control.

 Veţi observa după o lună şi jumatate de nutriție sănătoasă că vă veţi simţi mult mai bine. Veţi scăpa de senzaţiile de îmbalonare, de durerile de cap, de oboseala din mâini şi picioare şi veţi fi mult mai energice.

Şi când am spus nutriție sănătoasă m-am referit că facem un mic sacrificiu şi renunţăm la băuturile răcoritoare, la prea multă carne şi grăsimi din sosuri şi dulciuri (ştiu, sunt delicioase, dar sacrificiul ăsta e bun de văzut ca un experiment, dacă nu ca un obicei sănătos).

Arhivă



Hit Counter provided by technology reviews