De Dragobete se sărută fetele

0
Dragobete sarbatoarea romaneasca a dragostei.

Dragobete sarbatoarea romaneasca a dragostei

In calendarul crestin ortodox la 24 februarie se sărbătorește “Întîia și a doua aflare a Capului Sf. Ioan Botezătorul”, sărbătoare numită în spațiul slav Glavo-Obretenia.

Denumirea de Dragobete provine de la cuvintele slave vechi „dragu” ‒ drag și „bîti” – a fi (deci a fi drag). Ca atare denumirea slavă a început să fie adaptată încet-încet la limba noastră, astfel apărînd în evul mediu denumirile Vobretenia, Rogobete, Bragobete, Bragovete (unele dintre ele, foarte apropiate de denumirea cunoscută astăzi ‒ Dragobete), pînă cînd, probabil și sub influența principalelor caracteristici ale sărbătorii s-a impus pe arii destul de extinse mai ales în sudul și sud-vestul României şi în Moldova denumirea ‒ Dragobete.

Potrivit unor legende populare, Dragobete, ori conform altei variante Dragomir a fost fiul Babei Dochia. El este prezentat ca un tînăr voinic, frumos și bun. Ca Făt-Frumos din basme – simbolul dragostei firești, curate, Dragobete inspiră fetelor și femeilor „încredere în dragoste”

O altă dovadă a originii dacice a numelui respectiv poate fi existența în cadrul sărbătorii Dragobete a unei tradiții străvechi – luatul fraților și surorilor de cruce (înfrățitul și însurățitul). Două persoane, care doreau să se înfrățească/însurățească, se zgîrîiau puțin la mînă, în formă de cruce (ca să curgă sînge) și apoi suprapuneau zgîrîieturile. Astfel deveneau frați și surori de cruce. Alții doar se îmbrățișau și se sărutau frățește, cu jurăminte de ajutor reciproc. Cei deveniți frați și surori de cruce făceau o mică masă pentru prieteni.

Traditii de Dragobete

In popor se crede, că spre sfîrșitul lui februarie, în preajma începutului primăverii, se logodesc păsările cerului, cele sedentare. Acestea se adună în stoluri, se împerechează, încep să-și facă cuiburi. Se zice, că păsările care nu se împerechează în ziua de Dragobete rămîn fără pui tot anul.

Se credea deasemenea că e semn rău, dacă o fată sau un băiat nu întîlneau la Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, se zicea că nu vor fi iubiți, iar dacă o fată ieșea cu un băiat și nu se sărutau, se credea despre ei că nu se vor mai iubi în acel an, că doar nu degeaba se spunea că „Dragobetele sărută fetele”.

O alta traditie purta denumirea de “zburatorit” si consta in intalnirea cetelor de baieti si de fete in locuri din afara satului, pentru a strange primele flori ale primaverii si pentru a socializa. Dupa aceea, fetele plecau in fuga spre casele lor, iar daca vreun tanar reusea sa o ajunga din urma pe cea pe care o placea, ea ii putea confirma ca isi doreste sa se logodeasca printr-un sarut in public. In acest fel, tot satul stia ca in toamna va fi o nunta.

În popor se mai spune, că tinerii în această zi trebuie să bea ceai din crenguțe de vișin și să mănînce turte cu șulfă sau trăsniţei (din semințe de cînepă pisate), ca să aibă parte de dragoste în timpul anului.

In aceasta zi fetele trebuie sa se spele pe fata cu zapada topita, pentru ca obrazul sa le fie curat si stralucitor, asemenea omatului. Aceeasi apa provenita din topirea zapezii poate fi pastrata peste an de catre cele care doresc sa o foloseasca la farmecele de dragoste.

În general, sărbătoarea era considerată una de bun augur pentru treburile mărunte din casă, dar nu şi pentru treburile mari, așa că oamenii evitau să muncească prin ogrăzi sau la camp de teamă că „vor ciricăi toată viața” ca pasarile.